Psihanaliză și Cultură – Page 2

În „Scriitorul şi activitatea fantasmatică”, Sigmund Freud afirma: „scriitorii obişnuiesc să micşoreze distanţa dintre ei şi ceilalţi oameni, asigurându-ne că în fiecare om se ascunde un scriitor şi că ultimul scriitor va muri doar o dată cu ultimul om… Scriitorul procedează asemeni copilului care se joacă: el creează cu foarte multă seriozitate, adică investeşte în ea o mare încărcătură afectivă, distingând-o de realitate.”

Elfriede Jelinek scrie un roman despre momentul de dinaintea izbucnirii unei nebunii. A izbucnirii, fiindcă evident ea se află acolo, în germene încă de la începutul vieţii, cu tumultul ei interior, pulsional, afectiv, în negativ. Elfriede ne transpune într-un crescendo de la primele la ultimele pagini în starea maladivă a Erikăi, personajul ei inapt pentru viaţă. Inapt pentru viaţă, întrucât în scindarea şi fragmentarea ei, în acest balans fin între pulsiuni parţiale, în această „răceală afectivă”, ea nu simte viaţa, ea nu simte moartea. Continue reading Cântecul sufletelor moarte, sau despre “Pianista” de Elfriede Jelinek

câteva repere pentru o psihanaliză a literaturii

Motto:

„…scriitorii înşişi obişnuiesc să micşoreze distanţa dintre ei şi oameni, asigurându-ne că în fiecare om se ascunde un scriitor şi că ultimul scriitor va muri doar o dată cu ultimul om.”
(Freud, „Scriitorul şi activitatea fantasmatică”)

Deseori în psihanaliză, de la începuturi până în prezent, s-a făcut o comparaţie între arta de a scrie şi joc. Orice copil care se joacă se comportă asemeni scriitorului, deoarece îşi creează propria sa lume, îşi decorează o lume exterioară după o lege afectivă şi ideatică a lumii interioare. Copilul distinge foarte bine spaţiul jocului de realitate, caută pentru obiectele şi relaţiile imaginare un suport în real. Aidoma copilului, scriitorul creează o lume a fanteziei, un scenariu imaginar, un discurs investit pulsional şi afectiv, în care crede şi în care se regăseşte. În limba germană, există o asemănare între „joc” şi „scriere”: Spiel (joc) desemnează şi creaţiile scriitorului care necesită suportul unor obiecte palpabile, ce pot fi reprezentate – Lustspiel (comedie), Trauerspiel (tragedie), Schauspieler (actor). Continue reading Ars scribendi – între Eros şi Thanatos