Cuvinte în negativ. Eseuri de Psihanaliză

 

Cuvinte în negativ. Eseuri de Psihanaliză, Editura Tracus Arte, 2016.

Redactor: Cosmin Perța; Grafică: Emilia Petre

 

Simplă reflectare despre negativitatea cuvintelor

 

Am privit adesea discursul precum un film fotografic, ca negativul peliculei, și Inconștientul precum o cameră ascunsă: este necesară o anume substanță revelatoare – afectul, Celălalt, ”furtuna emoțională” a întâlnirii cu Celălalt, cu lumea – pentru ca ceea ce există în interior, cadru după cadru, într-o mărturisire scrisă sau vorbită, să se arate propriilor ochi sau dincolo de ei. Fascinația dintotdeauna – de când mă amintesc pe mine vorbind(u-mi) – pentru pânza de sensuri și rădăcina ascunsă a cuvintelor, pentru combinația și arhitectura lor  unică, pentru condensarea și melanjul sensurilor de-a lungul transformării în timp, pentru plasticitatea și polifonia lor sonoră cu variațiunile lor infinite, pentru jocul continuu dintre discursul interior și cel exteriorizat, sau  față de enigma de dincolo de ceea ce este vizibil și audibil, această fascinație a fost și este una dintre sursele acestei cărți, dacă nu a tot ceea ce am scris, publicabil sau nepublicabil, până în prezent.

Acolo unde reprezentările de cuvinte, numirea, denominația, inventarea de concepte și sintagme (în definiția lor pozitivă și negativă, simultan), de metafore și alte jocuri stilistice eșuează, rămâne un vid născător de viu dacă lumea/Celălalt îl gândește, îi comunică senzitiv-senzorial și prin cuvânt, sensurile existente, dacă sprijină țeserea de sensuri noi, și îndeosebi dacă este acolo pentru o continuitate de a fi, a gândi, a crea legături. Reprezentări de cuvinte,  da. Neîndeajuns însă dacă ele nu întâlnesc o realitate exterioară care să le dea miez, fond, esență, vitalitate, sens, trăire. Și atunci, cuvântul nu mai este doar o formă necomunicantă, ci își începe destinul său de transmitere, de a fi înțeles și transformat mai departe.

Viața artistică și științifică, creația, visul, reveria, scriitura îndeosebi,  sunt acele domenii în care ”capacitatea negativă” a unui om, așa cum o cunoaștem din literatură  de la Keats și din psihanaliză de la W. R. Bion,  este esențială în procesele psihice și creative,  nu doar pentru forța de a trăi și de a crea, ci de a transmite durabil viața și opera de artă.

Această carte este o simplă încercare, a psihanalistului și scriitorului în continuă devenire, de a developa sensurile de dincolo de sensuri, de a reliefa într-o lumină personală ceea ce s-a desprins din câteva opere scrise sau artistice, culturale. Este o matcă de reflectare asupra unor destine a discursurilor, mai degrabă, decât o psihobiografie sau o psihocritică. Autoarea nu își atribuie decât meritul căutătorului de sens, mereu neaflat, mereu nesaturat, mereu incognoscibil.

Daniela Luca, București, 27 februarie 2016

Acting-Out in Adolescence

The fragile, delicate, often amazingly well-hidden by the adolescent world can be psychotherapeutically approach with a kind of discretion and caution, based on therapeutic alliance. At the same time, as analysts, our role is to make a deep work through the difficulties, the unconscious conflicts, the neurotic or psychotic structures, the personality disorders etc. On the other hand, we can not neglect, also, the so called social aspect of this problematic: the adolescent belong to a relatively specific close family setting and he has to get into a complex and large social environment, that he has to adjust to and he will be finally integrate in.

Therefore, our effort is essentially focused on the adolescence psychopathology and, beyond the aspirations, ideals and values of the adolescents, that we can perceive, understand and manage in the therapeutic setting, we are also trying to “cure”, namely to attenuate or dissolve the inner adolescent’s conflicts, caught between his instinctual urges and those of the external world, and of his/her Superego; we have to restore, to re-build and to strength his/her fragile Ego, allowing a further more harmonious development and a way to his independency. Continue reading “Acting-Out in Adolescence”

Psyche şi soma în psihanaliză

 

Le champ psychosomatique, scrisă de Jacques Cain şi tradusă sub egida Editurii Trei cu titlul Psihanaliză şi psihosomatică, este o carte care surprinde, am putea spune, nu atât la nivel de mirare, cât la cel al curiozităţii, al dorinţei de cunoaştere. Şi aceasta deoarece apropierea de „soma”, nu doar teoretică, ci prin cercetării şi studii comparative în psihosomatică şi psihanaliză, ni-l dezvăluie pe Jacques Cain printr-o rigoare, concreteţe şi empirie specifice unui domeniu abordat cu precădere de neurofiziologie, biologie, ştiinţe medicale, farmacologie.

Trecerea de la psihanaliză la psihosomatică nu este realizată printr-un hiatus, pentru că la Cain raportul corp-suflet-spirit nu este doar teoretic şi artificial, ci fizicul şi psihicul se regăsesc dincolo de orice dualism. A scris articole şi studii despre “jocul dublu” al terapiei analitice, a scris despre teoria şi practica psihanalitică, despre “fantasme, deliruri şi mituri”, despre timpul în psihanaliză, despre muzică şi Freud. A scris despre eul şi corpul dezvrăjit, despre corpul în suferinţă, dar şi despre simptomatologia psihicului şi corpului. Continue reading “Psyche şi soma în psihanaliză”

Timp şi istoricitate în psihanaliză

Motto: “Viaţa asta, aşa cum ai trăit-o şi cum o trăieşti şi astăzi, va trebui să o mai trăieşti o dată şi de nenumărate ori; şi nu va fi nimic nou în ea, ci fiecare suferinta şi fiecare plăcere, fiecare gând şi suspin şi tot ceea ce este nespus de mic şi de mare în viaţa ta trebuie să ţi se reîntoarcă, tot în aceeaşi înşiruire…” (F.Nietzsche)

Sigmund Freud remarcase, încă de la începutul studiilor sale de psihanaliză, faptul că nimic din viaţa noastră psihică nu se poate pierde, nimic din ceea ce a fost cândva constituit nu poate dispărea, că totul se păstrează până în momentul în care, prin circumstanţe favorizante, poate reapărea (de exemplu în timpul stărilor de regresie).

A vorbi despre timp în psihanaliză, despre un început şi un sfârsit al terapiei analitice în care ceasurile moi ale lui Dali se scurg într-un inconştient atemporal despre un proces ce se desfăşoară de la un anumit stadiu evolutiv la altul, despre o regresie a eului sau a libidoului până la nivelul unui punct de fixaţie, despre ritualurile obsesionalilor sau reminiscenţele istericilor, despre stadiile narcisismului şi cel preodipian, a vorbi despre toate aceste aspecte de istoricitate şi temporalitate cuprinse în dansul pulsiunilor de viaţa şi pulsiunilor de moarte, implică un risc, şi anume acela de a lăsa încă un rest, un ceva ne-psihanalizat şi ne-analizabil: dimensiunea eternitaţii pe care noi, fiinţele umane, nu o putem trăi sau conştientiza. Continue reading “Timp şi istoricitate în psihanaliză”