psihanaliza

”Psihanaliza este denumirea:

1. unui procedeu de investigare a proceselor mentale aproape inaccesibile prin alte metode;

2. a unei metode bazate pe acest tip de investigare pentru tratamentul tulburărilor nevrotice;

3. a unei serii de concepții psihologice dobândite prin acest mijloc și care se dezvoltă împreună pentru a forma progresiv o nouă disciplină științifică.”

Sigmund FREUD, 1923

 

”Istoria dezvoltării individuale a Eului – sau ontogeneza – văzută prin intermediul experienței psihanalitice, ne va convinge că proiecția paranoicului și introiecția nevroticului nu sunt decât exagerări ale unor procese mentale ale căror elemente se regăsesc la orice om normal.”

Sandor FERENCZI, 1909

 

”Prăbușirea se poate să fi avut loc spre începutul vieții subiectului, iar scopul meu este aici de a atrage atenția asupra acestei eventualități. Pacientul trebuie `să-și amintească` aceasta, dar nu este posibil să își amintească ceva ce nu a avut încă loc, iar acest ceva din trecut nu a avut încă loc deoarece pacientul nu era încă acolo pentru ca asta să aibă loc în el. În acest caz, singura modalitate de a-și aminti este ca pacientul să facă, pentru prima dată, în prezent, adică în transfer, încercarea acestui lucru trecut.”

Donald W. WINNICOTT, 1963

 

”La fel cum exagerarea poate ajuta la clarificarea unei probleme, poate părea important să exagerezi pentru a obține atenția necesară clarificării unei probleme. Or, clarificarea unei emoții primitive presupune ca ea să fie conținută într-un conținător care o va dezintoxica. Pentru a obține ajutorul conținătorului, emoția trebuie exagerată.”

Wilfred R. BION, 1965

 

”Dacă există un adevăr pe care psihanaliza poate considera în mod legitim că l-a stabilit, dacă nu chiar inventat, el este comunitatea de natură între spiritul sănătos şi cel tulburat de nebunie. Lucru pe care scriitorul îl spunea, deja, în felul lui: `Şi cel mai înţelept dintre oameni vrea să cunoască nebunia, care se reflectă în derularea ideilor din visele sale.` (Voltaire). Patologia nu creează nimic, ea exagerează. Acolo unde ea ne arată o ruptură, o fisură, scrie Freud, există în mod ‘normal’ o articulare.”

Jacques ANDRE, 2007

 

”Toți analiștii știu că o condiție esențială pentru ca un pacient să înceapă o analiză este neplăcerea, disconfortul crescând și, în sfârșit, suferința. Ceea ce este adevărat pentru individ e, în acest punct, adevărat și pentru grupul format de psihanaliști. (…) Trebuie să sperăm că purtăm în noi ceea ce dorim să vedem existând la pacienții noștri: o dorință de schimbare.”

André GREEN, 1974

Estetica Inconștientului. Eseuri de Psihanaliză. Editura Herald 2021

”Estetica Inconștientului. Eseuri de psihanaliză este o carte surprinzătoare prin conținut și prin intenție, pentru că nu analiza literară (predominând în prima parte, „Psihanaliză și Literatură”) sau psihanalitică (în a doua parte, „Experiența psihanalizei”) pare să fie mai degrabă obiectul acestei lucrării, ci ceva mult mai subtil: o reconciliere între poziții, între multiplele spații care se deschid intern la confluența cu lumea, între multiplele stări pe care omul obișnuit le trăiește ca neliniște, anxietate, tulburare, dar pe care omul prin excelență sensibil – scriitorul și psihanalistul chemat de vocație – le expandează și le observă din interior, ca pe o realitate obiectivă, ca pe un spațiu „în carne și oase”, de care e acaparat, fascinat, încapsulat. A supraviețui în spațiu și în afara lui în același timp este o artă pe care scriitorul și psihanalistul deopotrivă o dezvoltă cu ajutorul limbajului și a metalimbajului, ascuțindu-și sensibilitățile, toți receptorii interni, capacitatea de a suferi, de a conține și de a transforma cele mai extreme forme ale realității, susținând, și nelăsând să se rupă, tensiunile dintre contrarii, moșind printr-un travaliu intens un insight mai cuprinzător, noi imagini și stări.

Astfel, Daniela Luca creează paralele între micro-spațiile scriitoricești și micro-spațiile psihanalitice, pentru a ne aduce mai aproape de a vedea, parcă prin crăpătura ușii, macro-spațiul în care este posibil să fim primiți odată ce integrăm acele frânturi de memorie psiho-somatică care plutesc suspendate în noi de la începuturi. Sunt acele frânturi identitare fantasmatice, aproape fantomatice, prinse în năvodul creativ, prin intuiția și capacitatea lor de discriminare fantastică, slab diferențiate, dar cu o mare putere de a poseda mintea, de autori precum Blecher, Cârneci, Cărtărescu, Abăluță și ceilalți pe care Daniela Luca a ales să îi comenteze aici ca autori de suprearealism – un suprarealism „care trebuie să doară ca o rană profundă” (Max Blecher). Înțelegem abia în partea a doua a cărții (dedicată studiilor clinice) de ce și de unde această alăturare a Psihanalizei și Literaturii, amândouă scrise cu majusculă: pentru că durerea, strigătul suspendat al realității interioare, dintre spații, din ochiurile pânzei realității, este glasul ce străbate prin acel vortex al nașterii identității noastre umane, este răspunsul la tragediile mici și mari ale existenței, ale persoanei, la discontinuitățile din a fi, la rupere și zbatere în necunoscut, în nesigur, în inform. Este o durere pe care o ducem toți cu noi, de la nașterea noastră biologică, pe drumul conștientizării noastre de sine, către nașterea noastră ultimă (implacabila moarte). Suspensia între realități, aceasta este condiția umană de care ne amintește cu multă finețe Daniela Luca și despre care un alt mare psihanalist, Philip Bromberg, afirma: „sănătatea este abilitatea de a sta în spații între realități fără a pierde niciuna dintre ele – capacitatea de a te simți ca un sine (one self) deși ești multiplu (being many)”.” – Prezentare coperta IV – psihoterapeut, redactor de carte Gabriela Caltut Deniz