”Estetica Inconștientului. Eseuri de psihanaliză este o carte surprinzătoare prin conținut și prin intenție, pentru că nu analiza literară (predominând în prima parte, „Psihanaliză și Literatură”) sau psihanalitică (în a doua parte, „Experiența psihanalizei”) pare să fie mai degrabă obiectul acestei lucrării, ci ceva mult mai subtil: o reconciliere între poziții, între multiplele spații care se deschid intern la confluența cu lumea, între multiplele stări pe care omul obișnuit le trăiește ca neliniște, anxietate, tulburare, dar pe care omul prin excelență sensibil – scriitorul și psihanalistul chemat de vocație – le expandează și le observă din interior, ca pe o realitate obiectivă, ca pe un spațiu „în carne și oase”, de care e acaparat, fascinat, încapsulat. A supraviețui în spațiu și în afara lui în același timp este o artă pe care scriitorul și psihanalistul deopotrivă o dezvoltă cu ajutorul limbajului și a metalimbajului, ascuțindu-și sensibilitățile, toți receptorii interni, capacitatea de a suferi, de a conține și de a transforma cele mai extreme forme ale realității, susținând, și nelăsând să se rupă, tensiunile dintre contrarii, moșind printr-un travaliu intens un insight mai cuprinzător, noi imagini și stări.
Astfel, Daniela Luca creează paralele între micro-spațiile scriitoricești și micro-spațiile psihanalitice, pentru a ne aduce mai aproape de a vedea, parcă prin crăpătura ușii, macro-spațiul în care este posibil să fim primiți odată ce integrăm acele frânturi de memorie psiho-somatică care plutesc suspendate în noi de la începuturi. Sunt acele frânturi identitare fantasmatice, aproape fantomatice, prinse în năvodul creativ, prin intuiția și capacitatea lor de discriminare fantastică, slab diferențiate, dar cu o mare putere de a poseda mintea, de autori precum Blecher, Cârneci, Cărtărescu, Abăluță și ceilalți pe care Daniela Luca a ales să îi comenteze aici ca autori de suprearealism – un suprarealism „care trebuie să doară ca o rană profundă” (Max Blecher). Înțelegem abia în partea a doua a cărții (dedicată studiilor clinice) de ce și de unde această alăturare a Psihanalizei și Literaturii, amândouă scrise cu majusculă: pentru că durerea, strigătul suspendat al realității interioare, dintre spații, din ochiurile pânzei realității, este glasul ce străbate prin acel vortex al nașterii identității noastre umane, este răspunsul la tragediile mici și mari ale existenței, ale persoanei, la discontinuitățile din a fi, la rupere și zbatere în necunoscut, în nesigur, în inform. Este o durere pe care o ducem toți cu noi, de la nașterea noastră biologică, pe drumul conștientizării noastre de sine, către nașterea noastră ultimă (implacabila moarte). Suspensia între realități, aceasta este condiția umană de care ne amintește cu multă finețe Daniela Luca și despre care un alt mare psihanalist, Philip Bromberg, afirma: „sănătatea este abilitatea de a sta în spații între realități fără a pierde niciuna dintre ele – capacitatea de a te simți ca un sine (one self) deși ești multiplu (being many)”.” – Prezentare coperta IV – psihoterapeut, redactor de carte Gabriela Caltut Deniz
